Imi aduc aminte bine de un episod marcant in viata mea. Eram clasa a 7-a cand in viata mea a aparut o persoana de-a dreptul stranie, ciudata si de neinteles. De ce? Din simplul motiv ca mintea intr-una, mintea despre altii, mintea despre ea, bine nimic suparator ca minte pana nu incepe si cu tine nu? Si inevitabilul s-a intamplat… Fusesem tinta unor minciunii de-ale ei, si reactia mea bineinteles a fost de a merge sa vorbesc cu ea. Nu ne place sa fim mintiti si nici sa se minta in legatura cu noi nu? Si totusi… de cate ori nu alegem minciuna in locul adevarului? Un lucru interesant in legatura cu minciuna, de altfel ca in cazul barfei, este ca toti o uram nu? si totusi.. toti o folosim.
Exista in cazul copiilor o anumita perioada, sub varsta de 4 ani, cand minciuna este defapt o cucerire a imaginarului. Prin urmare, copilul mic este un pseudo-mincinos, el alternand realitatea cu fictiunea, fabuland. Nu are o constiinta clara a inselaciunii, iar copilul altereaza realitaea in functie de emotiile, dorintele sale. In literatura de specialitate se cunosc in mare trei etape ale evolutie minciunii, si anume prima este cea descrisa mai sus, copilul sub 4 ani, urmata de copii intr 6-10 ani, care confunda minciuna cu orice inexactitate, iar dupa 11 ani se considera ca un copil este constient pe deplin de semnificatia minciunii. ( sunt destul de relative varstele, daca tinem cont si de faptul ca sunt nenumarati copii de 7-8 ani care stiu si sunt constienti de realitatea minciunii)
Asa dar, pare-se ca primele minciuni adevarate le spunem in legatura cu activitatea scolara, si e firesc sa fie asa, copilul incercand sa scape de eventualele pedepse inventand primele alibiuri, sau dimpotriva apare laudarosenia-copilul inventand performante de care nu este capabil, mintand pentru a evada dintr-o realitate care nu il satisface. in cazul adolescentilor minciuna apare ca o metoda de aderare la un anumit grup, de exemplul un adolescent ce minte ca tatal lui are un BMW, sau ca vara trecuta a fost in alta tara, etc. De altfel sa ne amintim cate minciuni de genul acesta nu am zis toti la vreamea noastra pentru a fi acceptati de ceialalti.
Exista totusi oameni care mint in situatii in care le-ar fi mult mai benefic sa spuna adevararul, de ce? Se pare ca in situatii de acest gen, continutul minciunii nu este asa de important ca simplul fapt de a minti. Exista minciuni ocazionale, la care cu totii apelam, mai mult sau mai putin constient si, de asemenea, minciuni atat de frecvente, incat duc la un comportament compulsiv care afecteaza intreaga personalitate – si aceasta este forma extrema a minciunii, expresia unei patologii psihologice.
Forma extrema a minciunii, cunoscuta sub numele de “pseudologie fantastica”, este o tendinta de a minti a unor persoane inteligente, care duc lipsa de atentie si care cauta sa fie protagonistele unei povesti, pe care ajung sa o creada si ele. Referitor la aceste persoane, psihologii spun ca nu este vorba despre un creier bolnav, ci despre un comportament imatur, ce se poate agrava si poate ajunge sa creeze o viata falsa.
Mincinosul patologic ajunge sa creada minciunile pe care le spune, ajungandu-se, incet dar sigur, la o problema grava de personalitate: stima de sine scade treptat, are nevoie de interesul altor persoane, pe care il castiga spunand povesti atractive; cand este descoperit, poate chiar sa se imbolnaveasca din punct de vedere psihic si mai rau, sau sa inventeze alte situatii, alte personaje, pentru a starni interesul celor din jur si a atrage din nou atentia lor.
Oameni diferiti spun diferite tipuri de minciuni din diferite motive. Afirmatia in sine pare sa fie un truism. Fiecare persoana tinde sa aibe o maniera proprie in care gestioneaza „adevarul” sau ceea ce considera a fi adevarat. Este vorba nu doar despre comunicarea inselatoare cu ceilalti, dar si despre maniera in care ne auto-dezamagim. Personalitatea este importanta in determinarea acestor tipare sau moduri de a-i insela pe altiii si de a ne insela pe noi insine, iar stilul in care o facem este un aspect al personalitatii fiecaruia.
Unii mint pentru succes, altii pentru a fi acceptati, pentru a scapa de necazurile vietii cotidiene, pentru a evita controale si critici, dar si pentru a nu crea neplaceri: minciunile in scopul binelui iar altii mint pentru ca asta stiu sa faca cel mai bine.
Nu as vrea sa inchei acest post fara a spune si ceea ce crede Dumnezeu despre minciuna si mincinosi. In proverbe capitolul 6 ni se spun lucrurile care le uraste Dumnezeu printre care si ” limba mincinoasa”. DA! Dumnezeu uraste minciuna, si ca o intarire la acest adevar, in Apocalipsa 21:8 ” Dar cat despre fricosi, necredinciosi, scarbosi, ucigasi, curvari, vrajitori, inchinatori la idoli, si toti mincinosii, partea lor este in iazul care arde cu foc si cu pucioasa, adica moartea a doua. ” Cred ca este clar !
Alegem constient sa mintim sau nu, daca nu e patologic, o alegere constienta si plina de responsabilitate. Totusi.. sinceritarea ramane o valoare a omenirii, chair daca e pe cale de disparitie…
Lew Len a preluat sectia de bolnavilor psihici care comisesera crime abominabile, violenta acestora era atat de mare incat, desi purtau catuse la maini si la picioare, personalul medical se simtea serios amenintat de acestia. La scurt timp dupa ocuparea postului s-a dovedit ca in cazul multora dintre acesti pacienti nu mai era nevoie de catuse. Dozele medicatiei au scazut simtitor la majoritatea pacientilor si chiar s-au sistat in cazul unora. Dupa patru ani, pavilionul a trebuit sa fie inchis din lipsa de.. pacienti violenti.
